Oana Roman a primit cu mare bucurie propunerea de a dansa pentru un caz umanitar în ediţia de mâine a emisiunii Dansez pentru tine. “Voi dansa alături de Marius şi, cum aşteptăm un copil, pentru noi acest moment de la Dansez e cu atât mai semnificativ.
E o mare bucurie pentru noi să ajutăm pe cineva să îşi împlinească un vis, aşa cum nouă ni s-a împlinit visul de a avea un copil”, a declarat emoţionată Oana.
Însărcinată în şase luni, Oana este foarte atentă la fiecare pas pe care îl face. „Împreună cu Lilian, coregraful nostru, am ales un vals lent. Cea mică este foarte cuminte, nu s-a agitat prea tare, muzica este foarte frumoasă şi presupun că asta o linişteşte”, a povestit Oana, care repetă, în medie, timp de trei ore pe zi, având grijă să ia pauză ori de câte ori simte nevoia de a se odihni.
„Va fi mai degrabă un moment emoţionant decât unul complicat din punct de vedere tehnic. Contează ceea ce transmitem şi faptul că vom fi acolo pentru a ajuta pe cineva care are într-adevăr nevoie”, a completat Oana.
L.C